Majoritatea colectorilor de pe piaţa din ziua de azi fac parte din categoria „colectorilor plaţi”. Aceştia constau dintr-un element absorbant din metal ce se află într-a carcasă „plată” bine termoizolată, prevăzută pe partea unde cad radiaţiile solare cu un înveliş transparent. Datorită medului de construcţie termoizolant, colectorii plaţi pot produce căldură chiar şi la temperaturi de 40 până la 60 K peste temperatura mediului înconjurător. Se folosesc cel mai des pentru încălzirea apei şi ajută, de obicei, la procesul de incălzire.

Conditii

Pentru construirea unui colector plat performant trebuie să se ia în considerare următoarele:

• Elementul absorbant trebuie să transforme o cantitate cât mai mare de radiaţii in căldură şi să o transfere agentului termicc. Aceasta înseamnă:
• un grad ridicat de absorbrie a suprafetei elementului absorbant
• bun transfer termic dintre elementul absorbant şi agentul termic,
• un grad redus de refiecţie a căldurii din elementul absorbant
• Elementul absorbant si celelalte materiale adiacente trebuie să fie rezistente la temperatură şi anume de la -20°C iarna până la temperatura de stagnare (cuprinsă între 140 şi 250°C); mai mult decât atât, elementul absorbant trebuie să fie rezistent la presiunea şi la coroziunea agentului termic
• Invelisul transparent trebuie să fie cât mai transparent şi în aceiaşi timp, să diminueze pierderile termice care se produc prin reflecţia termică şi convecţie. Pe lângă aceasta, trebuie să fie rezistent la căldură, intemperii şi radiaţii UV, nu trebuie să fie predispus murdăriei şi trebuie să fie atât de stabil “incat să nu îşi schimbe poziţIa dacă plouă cu grindină sau dacă se depune o cantitate mare de zapadă.
• Termoizolaţia de pe partea opusă nu trebuie să fie doar suficient de groasă (o grosime de 6 — 10 cm corespunde la un U cu valori de fa U = 0,3 până la U = 0,5 W/(mpK)), ci trebuie să fie şi rezistentă la temperatură (până temperatura de mers în goI a elementului absorbant). Nu trebuie să conţină lianţi care la temperaturi ridicate s-ar putea degazifica şi ar determina astfel o descreştere a capacităţii de preluare a radiatiei solare de catre invelisul transparent.
• Toată cutia colectorului trebuie să fie bine închisă spre exteriar pentru ca nici umiditatea, nici praful sau insectele să nu poată pătrunde în interiorul absorbantului şi să producă deteriorări ale proprietăţIIor colectorului. Condensul trebuie îndepărtat dacă apare.
• CoIectorul trebuie să aibă o mărime şi o greutate care să permită montarea, repararea şi eventuar înlocuirea la faţa locului.
• Colectorii trebuie să fie, bineinţeles, cât mai puţin costisitori, în afară de materialul ales, importante sunt în acest si procedurile de fabricare.

Caracteristici de constructie

Materialul de calitate şi o bună prelucrare joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte cafitatea şi durata de viată colectorilor solari. In practică s-a dovedit faptul că durata de viată a colectorilor depinde în special de rezistenţa la coroziune a elementului absorbant şi de învelişul acestuia, precum şi de rezistenţa la intemperii a învelişului transparent.

Elementul absorbant

Din cauza temperaturilor de stagnare ridicate se folosesc ca materiale absorbante metalele cum ar fi cuprul şi aluminiul şi — mai rar — oţelul (superior).

Există aşa-numita geometrie a „marginilor tuburilor”, prin care tuburile se fixează de tabla elementului absorbant. In acest caz, racordul dintre tabla elementului absorbant şi teavă este decisiv pentru          randamentul colectorului, căci căldura trebuie să ajungă la agentul termic, adică ţeava trebuie să aibă un diametru suficient de mare şi să fie etanşă. În afară de aceasta, trebuie să fie rezistentă la temperaturile mari de stagnare şi nu trebuie să influenteze optic elementul absorbant. Racordurile se realizează astfel:

• Prin sudare: până nu demult se utiliza exclusiv sudura cu ultrasunete. Aceasta a fost înlocuită în ultimul timp de sudura cu laser. Pentru consumator, efectul este unui optic: în cazul sudării cu ultrasunete, cusătura de sudură este vizibila pentru că în timpul acestui proces învelişul se toceşte, iar tabla din cupru a elementului absorbant devine vizibilă. In ceea ce priveşte sudura cu laser, racordurile din Cu-Cu sunt problematice, de aceea se utilizează mai degrabă racorduri din tuburi de cupru cu tablă de aluminiu întrucat aceste metale au coeficienţi diferiţi de dilatare şi răndurile de tensiuni
  electrochimice se află la distanţe mari unele de altele, racordul se poate coroda uşor la umiditate, este astfel de evitat şi acest
  tip de racord. Cu toate acestea, racordurile care se găsesc azi pe piată sunt bine verificate, iar probabilitatea ca umiditatea să pătrundă în colectorii moderni este destui de mică.
• Sudura: elementeie absorbante sudate se află în ultimii ani în descreştere, pentru că fondanţii agresivi degazifică şi pot distruge astfel invelişul selectiv. Racordul sudat nu mai rezistă astfel temperaturilor ridicate de stagnare ale noii generaţii de colectori.
• Compresie: respectiv văfţuire: cel mai cunoscut este elementul absorbant din bandă de aluminiu. Se suprapun două benzi de tablă din aluminiu, se Incalzesc şi apoi se vălţuiesc, sudându-se astfel perfect plat. Acolo unde trebuie să se afle canalele de curgere se montează dinainte un despărţitor (de exemplu din grafit). Dacă după vălţuire cele două bucăţi de tablă nu sunt lipite, atunci se umflă cu aer la presiune mare (100 —150 bar) până când se formează canalele de curgere. Acestea au dispărut de pe piaţă aproape complet, pentru că racordurile din cupru sunt greu de fabricat şi predispuse la coroziune. Firma Sunstrip din Suedia vălţuieşte tuburile de cupru dintre tuburile de aluminiu, care sunt perfect legate între ele printr-un proces exclusiv metalurgic.

În cazul racordurilor de presiune apar deseori coloane de aer care se măresc din cauza mişcărlior continue de dilatare şi contractare. Acestea determină un transfer termic prost şi, deci, un randament redus al elementului absorbant. 0 atenţie deosebită trebuie acordată colectorilor scumpi din spaţiul mediteranean sau din Orientul Îndepărtat. Racordurile de presiune fabricate profesionist, cu grijă, sunt, totuşi, unele de calitate şi rezistente.

Pe lângă „elementele absorbante cu tuburi” există şi pernele absorbante. În acest caz se suprapun 2 bucăţi de tablă din metal (de obicei din oţel superior) şi se sudează în anumite locuri. Tabla, fie este prevăzută cu o formă convexă, fie ajunge să aib această formă după sudură. În final are forma unei perne. Astfel, agentul termic va trece prin toată suprafaţa elementului absorbant. Agentul termic este relativ independent de viteza curgere. Dezavantajui este însă acela că materialui utilizat, pentru a rezista la presiune trebuie să fie relativ gros. Astfel, devine mai greu şi mai scump decât alte tipuri de construcţii. Elementele absorbante au o greutate cuprinsă între 2 şi 7 kg/mp, iar pernele absorbante cântăresc aproximativ 10 kg/rn’. La aceasta se adaugă greutatea lichidului: în timp ce elementul absorbant poate conţine intre 0,5 —1,5 1/mp de lichid, pernele absorbante pot depăşi 2 l/mp din suprafata colectorului. Din aceste motive, nu există decât câţiva producători de perne absorbante şi un număr corespunzător de mic de fabricanţi pentru astfel de colectori cu astfel de elemente absorbante.

În afară de modul de construcţie a elementului absorbant, în cazul elementelor absorbante cu tuburi un rol important îl joacă şi forma sistemului de tuburi, determinând comportamentul de curgere:

• registrul tuburilor: curgerea se împarte în mai multe tuburi paralele, care sunt racordate in partea de sus şi jos la conducte colectoare. Cea mai veche formă de construcţie este registrul „clasic”, care se montează pe diagonală, astfel încât agentul termic să fie distribuit în mod egal în toate tuburile paralele. Registrul dublu are avantajul că admisia şi evacuarea se află pe aceeaşi parte. Până nu demult, acest tip de elemente absorbante se fabricau din copertine izolate, cu o parte superioară lată de 118 mm, invelită selectiv în benzi de tablă (de cele mai multe ori din cupru), şi cu o parte inferioară sau ţeavă sudată. Se sudează separat cu conductele colectoare corespunzătoare. Aceşti „strămoşi” ai elemenţilor absorbanţi poartă şi denumirea de „element absorbant cu benzi” şi datează dintr-o perioadă în care tabla nu putea fi învelită selectiv la o lăţime corespunzătoare. Forma construcţiei depinde de aşa-numita „Intreagă suprafaţă a elementului absorbant”, unde o tablă mare de absorbţie acoperă intregul sistem de tuburi.

• serpentineie sau tuburile în formă de meandru: întreaga suprafaţă a elementului absorbant este străbătută serial de agentul termic. Pe lângă „serpentinele” clasice, există astăzi şi tuburile în formă de meandru cu conductă colectoare sau tuburile cu dublă sinuozitate cu conductă colectoare. Această formă de construcţie este concepută pentru întreaga suprafaţă a elementului absorbant, adică se poate monta doar dacă se învelesc benzile din tablă mai late. Lăţimea poate ajunge astăzi până la 1,2 m.

Agentul termic care curge prin elementul absorbant este decisiv în alegerea tipului cel mai potrivit de element absorbant (adică acela care are randamentul cel mai mare). Astăzi, elementul absorbant se fabrica într-un număr raţional de exemplare şi se bucură de o varietate largă în ceea ce priveşte dimensiunile şi suprafaţa elementului absorbant (dimensiuni de llvrare de până la invelisurile elementului absorbant.

In ultimii ani s-a investit enorm în domeniile de cercetare şi dezvoitare pentru imbunatatirea învelişurilor elementelor absorbante. Randamentul unui element absorbant depinde de acestea în bună parte. Invelişul elementului absorbant nu trebuie să aibă doar un grad ridicat de absorbţie şi unul redus de emisie, ci trebuie să fie rezistent şi la temperaturi ridicate, variaţii dese de temperatură şi la coroziune

Astazi exista 2 categorii de invelisuri selective:

• Invelişurile galvanice, cunoscute şi sub denumirea de „invelişuri negre” din cauza culorii
• Invelişurile albastre, care se montează pe baza unor diferite procese de învelire de înaltă tehnologie.

Ambele procese presupun aplicarea pe elementul absorbant a unor straturi foarte subţiri de oxid metalic, cu o capacitate de absorbţie de peste 90%. Gradul de emisie al învelişurilor albastre este de aproximativ 5%, iar al celor galvanice între 10 şi 15% de cele mai multe ori. Învelişurile de pe piată sunt fabricate industrial în mod profesionist şi au, pe lăngă proprietătile optice, şi proprietaţile mecanice (deformare, curăţare) şi termice bune (de obicei rezistente până la peste 300°C şi potrivite, astfel, pentru sudură). Sunt de asemenea verificate la intervale regulate. Mai pe scurt însă: sunt de calitate.

Mai mult decât atât, există încă anumite lacuri (semi)selective care se pot utiliza prin diferite procedee cum ar fi prin injectare, imersiune sau vopsire. Astăzi nu mai sunt aşa de răspândite, dar se mai găsesc în spaţiul mediteranean, în Asia sau America de Sud.

Procedee de placare in mediul umed:

Tehnica de galvanizare

Protecţiile metalice se depun în faza lichidă pe un substrat, de exemplu pe tabla din cupru. Aceasta se poate reaiiza fie cu ajutorul curentului electric (separare electrochimică), fie printr-o reacţie chimică (separare chimică). În principiu se utilizează nichel sau crom care se aplică de obicei, în funcţie de capitolul de lucrări, în mai multe straturi, În cadrul acestui procedeu se pot distinge două tehnici:

Prima tehnică: se curătă o bandă din cupru, se acoperă cu nichel şi crom şi se plachează continuu.

Cea de-a doua tehnică: plăcile absorbante întregi se plachează pe rând.

Procedee de placare în mediu uscat:

PVD: Într-un spaţiu vidat se direcţionează fluxul de electroni într-un creuzet, Materialu: se vaperizează, se degala şi se precipită pe substrat, cum ar fi unui din cupru.

CVD: (depunere chimică a vaporilor): este o legătură chimică cursivă, care conţine elementele componente ale stratului. Se montează impreună cu elementul absorbant intr-o cameră de reacţie. Legătura chimică se de.scompune pe substratui încălzit din cupru de exemplu. La sfârşit rărnâne un strat de eiernente sau legături anorganice.

Pulverizare magnetron: Între stratul (din cupru sau aluminiu) de la anod (incărcat +) şi materialul învelişului de la catod are loc o incarcare prin care ionii de argon sunt acceleraţi, iar prin explozie se erodează sau se atomizează. Ionii eliberati se depun pe substrat şi astfel se formează invelisul.

Învelişurile constau de obicei din mai multe straturi. Ca strat învelitor se foloseşte deseori un strat antireflexie. Grosimea unui astfel de strat nu depăşeşte în genere 100 mm

Invelisuri transparente

Învelişul transparent al colectorului are, pe de-o parte, rolul de a permite trecerea unei cantităti cât mai mari de radiaţii, iar pe de altă parte, de a reduce reflexia termică de unde lungi ale elementului absorbant, precum şi pierderile termice convective în mediul înconjurător. Elementele absorbante cu înveliş selectiv ating, cu un singur strat de înveliş o valoare U acceptabilă. Prin urmare, peste 90% din colectorii care se găsesc azi pe piaţă au doar un înveliş. Un înveliş dublu asemănător izolaţiei ferestrelor duce, spre deosebire de un înveliş simplu, la reducerea semnificativă a pierderilor termice însă, în acelaşi timp scade şi gradul de pătrundere a luminii, astfel încât pierderile aptice ale colectorilor cresc. Mai mult decât atât, un înveliş dublu înseamnă o creştere a greutăţii demnă de luat în seamă, precum şi un preţ mai mare al colectorului.

Cel mai des folosit este geamul securizat („geam solarlcu un conţinut redus de fier, tratat termic, cu o grosime cuprinsă între 3 6 mm, Se foloseşte ca înveliş exterior şi are un grad ridicat de transparentă la lumină, fiind foarte rezistent şi împotriva grindinei. Între timp a apărut însă şi un gearn solar cu înveliş antireflexie, cu un grad de transmisie mai mare cu 3 — 5%. În timp ce invelişul antireflexie se foloseşte de mult pentru suprafeţele mai mici, se fabrică de câţiva ani şi pentru suprafeţele mai mari. Acesta este motivul pentru care aceste geamuri sunt încă relativ scumpe (faţă de geamul solar cu cca. 6 €/m², adică cu 30%). Învelişul antireflexie se foloseşte pentru colectorii cu un randament ridicat.

Puţini producători folosesc materiale sintetice pentru fabricarea invelişului exterior şi dacă le folosesc, atunci folosesc policarbonat (PC) sub forma unor plăci ondulate duble sau simple. În general, avantajul sticlei este acela că işi păstrează pe durată lungă valorile de transmisie, iar rezistenţa mecanică se menţine. Materialele sintetice nu au aceste proprietăti. Gradul de solicitare al materialului colectorilor solari este atât de ridicat, încât dezavantajele plăcilor sintetice constau dintr-o rezistentă termică redusă, rigidizare şi decolorare. Acestea sunt urmările radiaţiei ultraviolete, adăugându-se zgârierea şi murdărirea suprafeţei din cauza intemperiilor. Toate acestea duc la o diminuare a calităţii şi a duratei de viaţă. Totuşi, spre deosebire de învelişurile din sticlă, învelişurile din material sintetic sunt mai ieftine şi mai uşoare.

Unii producători adaugă pe interiorul învelişului exterior din sticlă o folie subtire şi transparentă. Aceasta este de obicei din Teflon sau Hostaflon.

Termoizolarea

Pentru termoizolarea pe partile inferioară şi laterale ale elementului absorbant se folosesc încă parţial plăcile din spumă dură poliuretanică (PU) .

Datorită rezistenţei lor ca element de constructie au rolul de a rigidiza suprafaţa pe care se montează. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că datorită valorilor termoizolatoare foarte bune, rezervorul colectorului poate avea o inăltime redusă. Cu toate acestea însă, spuma poliuretanică nu rezista la temperaturi mai mari de 200°C, ceea ce necesită montarea unui strat intermediar sau a altor materiale izolatoare care protejează elementul absorbant de temperaturile prea ridicate. Spumele din polistiren (Styropor) nu se folosesc mai deloc.

Datorită rezistenţei termice mai bune se folosesc, de aceea, deseori materiale termoizolatoare din fibră minerală precum plăcile din vată minerală sau vată de sticlă. În cazul produselor din fibră minerală trebuie să se ia în considerare gradul de degazificare: vata, plăcile sau saltelele nu trebuie să conţină lianţi bituminoşi sau răşini, pentru că aceştia se evaporă parţial atunci când eiementul absorbant se incalzeşte şi se condensează în locul cel mai rece al colectorului, pe partea interioară  a geamului si pot duce la un grad mai mic de captare a radiaţiei solare.

Carcasele colectorilor

Carcasa colectorului are rolul de a uni toate componentele anterior menţionate şi de a face colectorul funcţional. Aceasta trebuie să protejeze pe termen lung elementul absorbant şi termoizolaţia de intemperii şi umiditate, să fixeze elementele de construcţie şi elementul absorbant, să izoleze, să acopere şi să ofere posibilităţi de fixare pentru montaj. Foarte importantă este o construcţie fără punţi termice. Se recomandă următoarele forme şi materiale de construcţie:

• Aluminiul este de departe cel mai des utilizat material pentru colectori; se găseşte, de obicei, sub formă de profile extrudate, ce se pot prelucra bine şi rentabil şi au o variabilitate mare în ceea ce priveşte dimensiunile modulului. Materialul rezistă la intemperi, este uşor şi rentabil. Se montează uşor atât dispozitivele pentru fixarea, pentru aşezarea colectorilor unul lângă altul, cât şi dispozitivele utile fixării profilelor din tablă la învelişul acoperişulul. În timp ce profilele din aluminiu necesită montarea unei table pe partea inferioară, în cazul carcaselor ambutisate adânc se foloseşte exclusiv aluminiu. Pentru fabricarea acestora sunt necesare însă instrumente costisitoare, ceea ce inseamnă că sunt rentabile doar pentru piesele de dimensiuni mari. Pe lângă aceasta, dimensiunea modulului nu este la fel de fiexibilă ca în cazul construcţiilor de profil. in cazul acestui tip de carcase nu există pericolul de a nu mai fi etanşe la colţuri.
• Unii producători folosesc materiale sintetice, cum ar fi materialele sintetice intărite cu fibră de sticlă sau materiale sintetice reciclate. Faţă de aluminiu, materiaul sintetic are avantajul că energia utilizată la fabricare nu este la fel de mare.
• Carcasele din tablă de otel zincat sau otel superior reprezintă carcasa „clasică”, prefabricată. Acest tip de material a dispărut de pe piaţa colectorilor aproape inIntregime, pentru că oţ.elul este prea greu şi predispus la coroziune, iar oţelul superior este prea scump.
• Vechiul material ecologic, lernnul, se mai foloseşte ocazional. Carcasele colectorilor construite din lemn încleiat, etanş la apă, sunt o alternativă interesantă şi rentabilă pentru cei care construiescin regie proprie.

Un rol esenţial îl joacă învelişul colectorului, care are scopul de          proteja pe acesta din urmă de factorii externi; izolaţiile prost făcute din cauza materialelor nepotrivite, care nu au o durată lungă de viaţă, precum şi soluţiile neconstructive, pot duce în timp la apariţia deterlorărilor colectorului. O atenţie deosebită trebuie să se acorde peretelui din spate şi legăturilor de la colţuri atunci când se montează profilele extrudate turnate, montării geamului pe carcasa, precum şi racordării tuburilor de la ieşire şi intrare. Acestea trebuie să reziste la temperaturi extreme cuprinse între -20°C şi +200°C, precum şi la radiaţia UV. Nu trebuie să existe rosturi prin care s-ar putea pierde căldură sau prin care ar putea pătrunde apă fluvială, mizerie sau insecte, La montarea geamului se folosesc de cele mai multe ori profile izolatoare

E_pdm, iar pentru etanşarea colţurilor, mase izolatoare din cauciuc (de exemplu silicon).

Profilele extrudate turnate se taie cu ferăstrăul, se nituiesc, se inşurubează sau se lipesc de obicei la îmbinările în unghi.

În colector pot aparea regimuri de lucru în cadrul cărora umiditatea aerului, care în principiu corespunde umidităţil aerului exterior: se condenseaza pe partea interioară a învelişuiui din sticlă şi duce, în cele din urmă, la diminuarea randamentului colectorului. Acest fenomen se poate observa îndeosebi dimineaţa, atunci când, din cauza temperaturilor mai scăzute din timpul noptii, umiditatea se condensează colector. Încă de la începutul tehnologiei colectorilor s-au
construit şi testat colectori cu Înveiişuri ale carcasei etanşe la aer; în practică, aceste construcţil au eşuat din cauza schimbărilor extreme de temperatură şi a diferitelor materiale utilizate. Pentru evaporarea rapidă a condensului, aproape toţi colectorii au un sistem de aerisire controlată şi, uneori, au şi jgheaburi de scurgere. Există pe piaţă şi colectori etanşi la gaze (BBT Solar Diamant) sau colectori parţlal etanşi (Thermosolar), colectori în care umiditatea nu poate pătrunde. Energia pentru fabricarea acestui tip de colectori este însă mai mare, iar preţurile, corespunzător mai ridicate.

Dimensiunile colectorului

Colectorul trebuie sâ fie uşor manevrabil pe şantier. Astfel, mărimea celor mai mulţi colectori plaţi standard diferă între 1 si 2,5 mp, au o greutate proprie de 20-30 kg pe m³ (10- 20 kg/mp fără învelişul din sticlă). Colectori de acest tip se pot transporta si monta fără ajutor suplimentar (cum ar fi necesitatea unui ascensor sau a unei macarale).

Legile termotehnicii (pierderi reduse la marginiie colectorului, mai puţine tuburi), precum şi indicatiile de fabricare şi montare (fabricare mai ieftină, mantaj mai rapid) incurajează colectorii de dimensiuni mai mari. Astfel, există pe piaţă şi colectori cu suprafeţe cuprinse între 4 şi 12 mp.          Aceştia se montează pe acoperiş, fie cu ajutorul unei macarale (care poate fi parte componentă a rnaşinii de transport), fie, partea cea mai grea, geamul, se montează după colector, astfel incât carcasa să poată fi transportată pe acoperiş (cu un lift pentru acoperiş).

Pentru capitolele de lucrări mai mari cum ar fi montarea instalatiilor solare în cadrul construcţiilor închiriate cu o suprafaţă a colectorului de 100 mp şi instalaţii de încălzire centralizată complementare încălzirii încăperilor, s-au construct acaperişurile-colector, unde acoperişul şi colectorul sunt unul şi acelaşi lucru, Pentru aceasta este nevoie ca elementele prefabricate ale acoperişului să fie incorporate în colector, transportate pe şantier şi montate cu rolul de acoperiş. Ultimul pas îl reprezintă montarea geamurilor pe intreaga suprafaţă a acoperişului.

Raport de piaţă

Din păcate, în ultimii ani nu s-a mai publicat niciun raport de piaţă pentru toate elementele de constructie importante ale unui colector solar. Când şi cănd, ziarele de specialitate mai publică valori general valabile despre fiecare componentă în parte.

Există o varietate de colectori, fabricaţi de diferiţi producători. Firmele care domină piaţa sunt GreenOneTec (din Austria) (furnizează elemente de constructie pentru alţi producători şi nu apar în sondaje cu numele propriu), Viessman (producţie şi livrare proprie), Bosch Bunderus Wărmetechnik cu mărcile Solar Diarnant, Junkers şi Sieger (sistem de producţie şi livrare), precum şi firma Wagner & Co (sistem propriu de producţie şi livrare). In afară de aceştia există şi o multitudine de firme cu un procent de piaţă sub 5%, cum ar fi Solvis, Conergy, Rehau, SchUco, Sonnenkraft, Wolf, Nau, Citrin Solar, Vaillant ş.a.

Îmbucurătoare este dezvoltarea continuă pentru o calitate mai bună şi costuri mai mici. Astfel, 1mp de colector costa în iarna lui 2006/2007 între 200 şi 650 €/m². Ultimul test din 2006 realizat de revista Oka-Test înregistra note „bune” şi „foarte bune” pentru colectorii şi sistemele testate.